vineri, 20 aprilie 2018

Vine, Vine...

1.Mai.2011


Anul asta am de gand sa batatoresc autostrada aia spre mare!!!
Sezonul se deschide in..in...in..FOOOARTE SCURT TIMP!
O saptamana. Atat mai e. Atat mai am.
Poa' sa fie ger sa crape pietrele (ceea ce nu e cazul, m-am uitat eu pe vreme), poa' sa fie cel mai de rahat trafic (sunt pregatita psihic sa indur orice) ... eu ma duc la intalnirea asta cu marea.
De fapt, ca sa fiu sincera, cam de vreo doua zile, de cand am avut revelatia ca mai e atat de putin,  mintile mele deja zburda libere pe-acolo. Ca si cum deja am plecat.
Ca sa nu mai spun ca visez (de cateva nopti) numai mare!! Atat de multa mare e in visele mele de zici ca am buba la cap. M-oi fi scrantit, nu-mi pasa!! Vreau mare. Vreau liniste. Vreau rasarituri cu cafea mare si neagra, vreau vin rosu seara cand ma holbez la cer (care ar fi frumos sa fie senin si instelat, da' si daca nu este senin..mi se R-U-P-E!)
Vreau, Vreau, Vreau, Vreau...

1.Mai.2011



p.s.
Ceele doua fotografii sunt de la ultimul meu 1Mai la mare. In 2 Mai. 1Mai de 2Mai. Nu, nu acolo merg. Nu, nici in Vama. :))

joi, 12 aprilie 2018

Doua intamplari mici, doua emotii mari-mari-cat China de mari :)


Ieri seara, venind catre casa.
La coltul strazii, inainte sa urc scarile ce duc catre bloc, am vazut un tip cu niste hartii in mana. Astepta pe cineva. A facut un semn cu mana si o tipa s-a apropiat. Cand a ajuns langa el s-au salutat si i-a spus "Haideti sa mergem catre bloc, este chiar la strada, urmatorul". Am simtit cum mi se face stomacul ghem de emotie. Nu, nu-l cunosteam pe tip...nu, nu o cunosteam nici pe tipa. Doar ca, deodata, flashback!!! Acum aproape doi ani (fix pe coltul acesta) am avut si eu o intalnire, care avea sa duca la cumpararea apartamentului unde stam acum.
Cum poate o intamplare atat de mica, asa, ca asta cu doi oameni pe care nu-i cunosc, sa imi nasca o emotie atat de mare?! Cum pot sa-mi amintesc toate detaliile din ziua aceea? (eu, care am memorie cam varza la capitolul detalii)



Aseara, inainte de somn.
Terminasem de citit povestea de noapte buna. Mai stateam putin langa el, imi povestea ceva. Imi atingea piciorul cu piciorul lui si, deodata, se opreste din povestit:
-Mami, ai o piele fina ca un Camembert! Serios, pe cuvant ca nu glumesc, este asa de fina ca m-am emotionat foarte tare cand am simtit-o si am si uitat ce iti povesteam.
 (da, despre branza e vorba.)
Apoi o imbratisare mare-mare si stransa-stransa, care m-a lasat fara aer.






duminică, 8 aprilie 2018

Dor cu cel mai mare D posibil!

De când a binevoit să vina această primăvară-vara mințile mele zboară (absolut de necontrolat) către mare și nisip și răsărituri...
De vara trecută aștept vara asta. 😎Bine că a fost o iarnă cuminte (totuși) căci altfel emigram 😁


Mă pălește așa...aiurea..in miezul zilei, in mijloc de trafic, de sedinte, de treburi...aparent fara nicio legatura cu ce fac in momentul ăla. Domnul DOR.
E suficient sa aud o muzica, sa îmi intre o rază de soare in ochi, sa...și, gata, sunt pierdută. Visez cu ochii deschiși.. parca am luat-o razna.
Și știu că mai am puțin, foarte putin, până la prima plecare spre Ea...dar ce mult mi se pare puținul asta.

Vara asta va fi vara mea.
Știu.
In Vama mă îndoiesc că mai pun piciorul, am fost major dezamăgita ultima oară, in august. Ori poate că nu am fost in compania cui ...cuiva care ar fi făcut că Vama sa fie Vama mea. A fost doar a altora. Și deloc a mea. Și eu deloc a ei.
Dar știu eu un loc aici, caruia mă voi preda neconditionat. Ba chiar doua. Locuri.
Și mai știu niște locuri, prin Grecia, cărora mă voi preda la fel de necondiționat.

Așa că..aaaaa..ce ziceam..mă scuzați, am uitat, căci am niște vise (nebune și de neoprit) cu albastru și alb... de nu mai știu de mine!!!😍





luni, 2 aprilie 2018

Hai cu scoala, frate!!! :)

In alta ordine de idei...am copil la clasa zero..din septembrie.
Si ma simt fix ca-n poveste: un ochi imi rade, altu-mi plange.
Si ma gandesc la ce mi s-a tot spus "Esti full de energie si te simti inca tanara (hm...adica nu mai sunt tanara???!!!) pentru ca nu ai copil scolar. Cand o incepe scoala va fi altfel."

Va anunt ca am de gand sa fiu la fel de ...EU.
Indraznesc sa sper ca o sa imi si iasa.
Iertare!! :)))


p.s.
Despre cat imi mananca nervii faptul ca scoala de care apartinem este "in top scoli din Bucuresti" ...si despre ce inseamna (concret) asta..in episodul urmator.
Cand o fi el.
Care este!!!

Albastrul meu. Albastrul lui. Si o Aurora.

Povestea incepe cu ceva vreme inainte sa ma nasc eu. Cu cateva luni inainte. SASE- mai exact. Cam cat ii ia lui August sa devina Ianuarie. Fix atat.
Era o zi (aparent) ca oricare alta. Eu faceam ce faceam eu de obicei: ii cresteam pe dinauntru. Ea imi canta ceva soptit. Vocea Mamei o recunosteam dintr-o mie. In ziua aceea, insa, mai era ceva. Pe langa vocea ei, mai era ceva ce nu mai auzisem niciodata pana atunci. Ceva ca o chemare, ca un vuiet, un fel de murmur prelung ca un dor de neostoit . Asa am aflat ce inseamna Dor. Asa am aflat ce inseamna Mare. Caci, murmurul acela m-a facut sa imi doresc sa vad ce se intampla Afara.
M-am uitat pe vizorul meu secret....Da, eu descoperisem ca pot privi Afara prin vizorul ombilical al mamei mele.
Si am ramas asa, nemiscata, atunci cand am descoperit o intindere nesfarsita de albastru. Si, desi seamana cu cerul, nu era cerul..
Mama ii spunea Mare.

-Stai asa, sa stii ca si eu imi aduc aminte de vizorul acela, il gasisem si eu cand eram in burtica ta. Mami, nu-i asa ca si tu m-ai dus pe mine "de dinainte" sa ma nasc la Mare? 

Da, asa este. Te-am dus de cand erai in mine si ai inotat cu mine in valuri. Te-am dus si dupa ce te-ai nascut, la 5 luni, si la 9 luni si la 1 an si jumatate si la...

-Si la 2 aaaaani, si la 3 aaaani 

Un dialog oarecare intre ea/eu si el/al meu. De fapt al lui, caci al meu a fost doar cat l-am purtat, apoi, cu fiecare zi eu sunt doar cea care il ajuta sa creasca. Liber, cat mai liber. Si sper eu -cat mai frumos.

Acesta ar putea sa fie un oarecare dialog, intre doi oameni. Si poate ca asa ar fi daca n-ar avea loc fix la doi pasi de mare. In vacanta, intr-un hotel la mare, intr-un hotel la Mamaia,. De cand "bebelusenia" lui s-a incheiat nu prea mai merge sa-l duc pe plajele semipustii pe unde-mi faceau eu veacul.
Asadar, iata-ne aici.. Stam pe doua sezlonguri, la piscina hotelului Aurora din Mamaia. Suntem la doi pasi de mare, am fost de dimineata pe plaja, iar acum ne-am retras la umbra si mai aproape de "casa".

-Vacanta aceasta va fi reusita, declama el, sorbind o gura din scuul pe care tocmai si l-a comandat singur, ca un om mare, de la bar ..
Apoi se ridica si se scufunda rapid in piscina. Ce-i mai place balaceala! Ce idee buna am avut cu locul acesta! Mai ales ca in iunie, chiar si in a doua jumatate, marea nu este intotdeauna buna pentru balaceala..uneori te surprinde cu niste temperaturi care te fac sa te ingtrebi cine-a pus gheata in ea!

Ma uit la el. Inca mi se mai intampla, uneori, sa ma trezesc intrebadu-ma daca e adevarat ca eu am facut asta. Si-mi vine sa rad cand il vad inotand asa si zambindu-mi cu gura lui semistirba. Iar cand imi face semnul acela de ok, cu mana...cand il aud "e cool, mama"...mi-e clar ca am facut alegerea buna.


Cand am vazut fotografia camerei cu atat de mult albastru, am stiut. Am simtit.
M-am vazut pe balconul ei, dimineata, privind rasaritul si bandu-mi cafeaua. Diminetile acelea in care e atat de liniste incat auzi mai bine ca oricand marea si soaptele ei. Acolo as sta pana sa se trezeasca Kidoo.
M-am vazut pe balconul ei si seara, cu un pahar de rosu, privind cerul si visand. Dupa ce ar adormi rapus de emotiile zilei. 
Caci asa ar fi, rapus de emotiile zilei!
De trairi. De plimbari. De lucrurule noi vazute, simtite. Traite.

Da, m-am vazut la Hotel Aurora Mamaia.

Si pe el l-am vazut.
Ar inota, ar zbudra pe plaja. As putea chiar sa citesc ceva cat face el castele de nisip sau parcari supraetajate pentru masinile lui...
Ar vrea sa guste nu stiu cate mancaruri..desigur! Gurmand si pofticios ca maica-sa, mda..
(ce minunat ca hotelul are restaurant si ca nu este nevoie sa alerg ca bezmetica, cu copil dupa mine, in cautarea unor locuri unde sa manacm..)
Ar vrea sa mergem sa vizitam. Caci asa l-a invatat a lui mama, ca fiecare loc nou are lucruri pe care vrea sa ti le arate. Ca orasul se invata si se simte batand strazile cu piciorul..Ca te imprietenesti cu un loc si-l imblanzesti, doar luand-o la pas prin toate cotloanele lui.

Ca nicio carte, care vorbeste despre un loc/un oras, oricat de frumos ar vorbi, nu va naste in tine emotia pe care ti-o naste locul/orasul insusi.

M-ar duce, cu siguranta, la minirezervatie. Si la Delfinariu. Pe ele le stie deja si le mai vrea.
Mi-ar spune (iarasi) ca vrea si el sa inoate cu delfinii si eu i-as aminti ca o va face, caci i-am promis si nu-l mint niciodata. Doar sa mai creasca putin si va trai ceea ce eu stiu deja ca este o senzatie unica.

Apoi as vrea eu sa-l duc sa cunoasca din istoria orasului, un oras frumos, un  oras cu multe locuri de vazut. Daca in Bucuresti ma incumet sa il iau de mana si sa-i povestesc despre case, sa ne uitam impreuna la casele vechi, la balcoane, la ferestrele rotunde cu vitralii..daca in Bucuresti stiu povesti frumoase despre case cu suflet, despre locasuri de cult, despre copaci si banci si Centru Vechi si cel nou deopotriva...ei,bine, in Constanta stiu prea putin ca sa ii fiu eu ghid.
Si atunci as alege-o pe Diana Slav, ghid local voluntar, ea sigur ar putea sa faca ceea ce eu nu as putea. Nu as cuprinde tot necuprinsul orasului in vorbe. Si ar fi pacat.
Te cheama ca pe matusa mea! i-ar spune el Dianei
Si-apoi i-ar pune o gramada de intrebari. Copilul intrebare, copilul vreau sa stiu tot.
Am vedea Farul Genovez- iar el si-ar aminti povestile in care cate-un far ajuta marinarii aflati la ananghie. Am vedea Moscheea- iar eu i-as spune despre Moscheele vazute in Egipt-ul unde i-am promis ca-l voi duce candva. Am vedea Cazino-ul si el si-ar aminti fotografiile mele de la varsta lui, langa acel loc. N-am rata, pentru nimic in lume, Muzeul de Marina.


Iar seara, inainte sa ne scufundam in albastrul camerei, am admira cerul.
Si mi-ar spune (cum mi-a mai spus candva, nu de mult timp)
-Mami, bunica mea si Mama ta sigur se uita la noi acum, dintre stele, si se bucura ca suntem impreuna la mare. Si, intr-un fel, este si ea cu noi, la mare.
Si i-am face cu mana, iar ea, poate ne-ar face semn inapoi trimitandu-ne o stea cazatoare.


@@@
Articol scris pentru SpringSuperBlog 2018
Proba 12: Vizitam Constanta, facem plaja la Mamaia




Vine, Vine...

1.Mai.2011 Anul asta am de gand sa batatoresc autostrada aia spre mare!!! Sezonul se deschide in..in...in..FOOOARTE SCURT TIMP! O sa...